miercuri, octombrie 26, 2016

Gândind negândibilul: o lamentație pentru statul Israelului – eh, nu chiar






 de Gilad Atzmon

Introducere de Gilad Atzmon: Următorul text a fost postat de Roger Tucker pe site-ul www.onedemocraticstate.com. Înclin să-i dau dreptate lui Roger când spune că reconcilierea și soluția „unui singur stat” nu mai este o opțiune viabilă. Însă, spre deosebire de Roger, nu cred că Zionismul este neapărat problema. În ceea ce mă privește, sunt de părere că Zionismul și politicile israeliene sunt simptomele unei ideologii tribale evreiești și nu sunt foarte diferite de anti-Zionismul evreiesc, care și el este exclusivist și motivat rasial. Trăgând linia, Israelul este la fel de iudeocentrist ca și „oponenții” săi evrei de la JVP (Jewish Voice for Peace). Atât Israelul cât și Zioniștii anti-Zioniști (AZZ) insistă să distingă între „evreu” și „goim” (non-evreu). Presupun că în momentul în care evreii „depășesc” această înclinație tribală corozivă către hegemonie culturală și politică, pur și simplu încetează să mai fie evrei.


Gândind negândibilul: o lamentație pentru statul Israelului – eh, nu chiar

de Roger Tucker

Următorul eseu a fost inspirat de un articol publicat de revista evreiască „The Tablet” intitulat „Gândind negândibilul: o lamentație pentru statul Israelului”. Elegia nefirească dar pasionată a domnului Rosenbaum închinată unui concept care nu a fost niciodată mai mult decât o fantezie ne oferă ocazia unei priviri mai profunde în interiorul dezbaterii despre soluția Un stat versus Două state.

Sunt editorul/redactorul website-ului „One Democratic State” pe care îl administrez de 15 ani. De un an de zile sau chiar mai mult, am realizat că nu mai cred în soluția unui singur stat așa cum este înțeleasă ea în general. Nu mai cred că israelienii și palestinienii ar putea coexista în pace în aceeași organizare statală. Nu ar fi o problemă pentru marea majoritate a palestinienilor, dar este o problemă pentru cel puțin 90% dintre evreii israelieni. Spălarea pe creier Zionazistă preț de trei, patru generații i-a făcut incapabili să împartă pământul cu ceilalți. Atașamentul față de fascismul național și/sau etnic sau religios – toate trei în multe cazuri, este prea adânc înrădăcinat în conștiința lor.

Ar fi nevoie de încă trei, patru generații pentru a-i reeduca potrivit liniilor directoare fundamentale acceptate ca fiind magnetul înțelepciunii politice de către marea majoritate a oamenilor sănătoși la cap (în mod relativ). Da, israelienii ar putea învăța cum să trăiască în pace cu ceilalți, dar până ca acest proces să înceapă să funcționeze, ei – susținuți de Zioniștii din diaspora - vor fi declanșat deja următorul război mondial și nu ar mai rămâne nimic pentru care să lupte. Așa încât, concluzionez că singura soluție viabilă la această problemă ar fi ca evreii să părăsească Palestina, voluntar sau involuntar. O mică minoritate, sub 5%, poate ar avea succes dacă ar înainta o petiție prin care ar solicita să rămână, dar asemenea detalii ar trebui să fie hotărâte de noua administrație palestiniană – care ar fi preocupată cu sarcini mult mai urgente, ca de exemplu stabilirea milioanelor de palestinieni care ar alege să se reîntoarcă în țara lor. Numai reconstrucția și însănătoșirea Gazei ar fi o sarcină monumentală.

Mai mult, asta nu doar că ar rezolva în sfârșit „conflictul israeliano-palestinian” – dar ar oferi  măcar un licăr de speranță că judecata sănătoasă și dreptatea ar putea triumfa până la urmă și chiar că afundarea biosferei în ignoranță ar putea fi inversată.

Conceptul celor două state a reprezentat înțelepciunea convențională de când l-a adoptat Yasser Arafat ca parte a „procesului de pace” condus de Statele Unite în 1993. De atunci, a fost acceptat de toate statele ca fiind rezultatul optim, chiar și de Israel, până la retractarea lui Netanyahu a ceea ce era oricum doar o acceptare retorică, în infama sa campanie electorală. Politicienii israelieni s-au prefăcut din când în când că susțin ideea, dar numai cu condiția ca „statul” palestinian să fie constituit într-o formă atât de castrată și dependentă, încât, în realitate, să nu fie mai mult de un arhipelag izolat alcătuit din mici, neajutorate bantustane, supus capriciilor unui Israel atotputernic și atotînconjurător. În plus, Dreptul de Reîntoarcere, un drept întipărit cu sfințenie în legea internațională, nu s-ar fi aplicat în acum necontestatul stat evreiesc compus din circa 80% din Palestina istorică. Această propunere, care nu putea fi decât refuzată, i s-a prezentat lui Arafat la faimosul summit de la Camp David în 2000.

De atunci, toți observatorii serioși, imparțiali, au declarat că soluția celor două state este moartă. Principalul argument împotriva ei era acela că israelienii nu ar accepta niciodată stabilirea unui stat palestinian viabil, lucru adevărat fără doar și poate – să nu mai spunem că celălalt argument, ceea ce Jeff Halper numea construirea unei copleșitoare „matrice a controlului”, este acum un fapt împlinit. Interesant este că reprezintă și principalul argument împotriva soluției unui singur stat. Un observator naiv, asemănător băiatului care a remarcat cu imprudență că Împăratul era gol, ar putea spune „Și ce dacă?” Și ce dacă, într-adevăr. Acel observator ar putea fi un ignorant în legătură cu imensa putere exercitată de evreimea organizată din Vest, mai ales din SUA, fără de care nu ar fi existat acum niciun stat evreiesc și oricum nu ar fi putut supraviețui mai mult de o lună sau două. Oricine se îndoiește de acest fenomen nu trebuie decât să se uite la candidații la președinția americană din ambele partide politice care se târăsc la picioarele miliardarilor evrei. Mai că te fac să te întrebi ce țară vor sluji odată ce vor fi depus jurământul.  

Așa încât ajungem la esența problemei. Dacă ne uităm la puterea exercitată de evreimea tribală în democrațiile vestice, nu doar în culturile amețite de Vechiul Testament vorbitoare de limba engleză, ci și în Franța, Germania, etc, suntem mereu uimiți cum un biet 2% din populație, mai mult sau mai puțin – în unele cazuri mult mai puțin – a reușit să controleze, de facto, sferele politice, economice, media și educaționale. Toată această putere este concentrată pe sprijinirea fanatică a Israelului. Nu e vorba că majoritatea evreilor mânuiesc această sabie – majoritatea dintre ei se conformează din motive ce țin de acceptare și siguranță, mai ales fiind bombardați în permanență cu propagandă tribală și pentru că pare a fi foarte satisfăcător să faci parte dintr-un club exclusivist. Dar numărul mic al evreilor Zioniști bogați, dedicați, influenți și restul din ZPC (Configurația Puterii Zioniste) care chiar țin frâiele în mâini, ar putea da în sfârșit semne de slăbiciune, chiar dacă mici de tot. Progresismul tradițional al tinerilor evrei a început să iasă din nou la suprafața și acum aceștia se îngrămădesc pe lângă grupurile de suport față de Palestina și mișcarea BDS.

În contextul luptei din Palestina, populația indigenă nu a rămas cu nimic, pare că nici măcar cu speranța. Acesta este fundalul actualei revolte. Dar, așa cum spune vechea zicală, întotdeauna e mai întuneric chiar înainte de zori. Duhoarea care emană din tumora malignă numită Israel începe să dezguste majoritatea oamenilor de peste tot. Treptat, impunitatea Israelului va fi contestată din ce în ce mai mult. Israelul este o „țară” artificială, coruptă din punct de vedere moral, etic și spiritual.

În curând, palestinienii vor trebui să-și reunească forțele și să decidă, ca grup, în ce fel să meargă mai departe. Când va veni ziua în care Sumud (statornicia) va fi răsplătită printr-o schimbare majoră a direcției lucrurilor, speranța mea este că vor fi conștienți de faptul că nu e nevoie decât de puțini evrei din Vest pentru a controla întregul Imperiu USraelian extins care include toate democrațiile vestice. Dacă vor ceda presiunilor, așa cum s-a întâmplat în Africa de Sud, de a-și accepta noul statut – cel puțin cu numele – de parteneri egali în noua Palestină pe jumătate evreiască în timp ce îi vor lăsa pe colonizatori, în mod prestabilit, să dețină controlul, eu garantez că vor sfârși prin a fi și futuți și cu banii luați. Vor exista seducătoare apeluri pentru „pace și reconciliere”, de înaintare umăr la umăr, etc, ad nauseum. Este de o importanță vitală ca palestinienii să permită să rămână doar evreii israelieni care pot demonstra clar acreditările anti-Zioniste de lungă durată. Chiar și așa, după cum discutam, 5% s-ar putea să fie mult prea mult. Palestinienii vor trebui să decidă, dar eu i-aș sfătui să aibă mare grijă.

Cât despre unde ar putea merge israelienii, cei care au mijloace s-ar putea îndrepta spre SUA sau o altă țară vestică. Nu ar fi nicio problemă – au deja pașapoartele. Pentru cei cărora le-ar fi dificil, sunt sigur că rușii ar putea fi convinși să le permită să se instaleze în Birobidzhan, deja desemnată ca Regiunea Autonomă Evreiască. Odată cu construirea Noului Drum al Mătăsii, această zonă va lua avânt. Chiar familia Rothschild ar putea să finanțeze cu ușurință, fără cel mai mic efort, întregul proiect (se spune că averea lor ar fi undeva în jur de 30 de trilioane de dolari) și mai există și alte trilioane în mâinile altor miliardari evrei...

Dar nu ar trebui să ne amăgim gândind că un asemenea rezultat fortuit ar soluționa toate problemele fundamentale care produc suferință Orientului Mijlociu. Până la urmă, Imperiul are și alte motive pentru a continua sădirea haosului și destabilizării în această regiune bogată – combustibilul mineral va rămâne principala sursă de energie a lumii în viitorul apropiat și tentația de a aplica strategia testată a divizării și cuceririi nu va dispărea. În plus, Imperiul moare, cam în același fel în care s-a prăbușit și Imperiul Roman. Dar de data aceasta nu va fi doar o decădere graduală pe măsură ce luminile se sting una câte una. Nu, Amerika se poartă ca un Ciclop turbat, orbit, lovind tulburat în fiecare direcție, elitele sale politice fiind hotărâte să pornească următorul război mondial. Israelienii își au strategia lor Samson Option (operațiune de represalii în masă cu arme nucleare privită ca „ultima resursă” împotriva unei țări sau unor țări care ar distruge mare parte din Israel) și există destui good ol' boys americani cărora le-ar face o deosebită plăcere să reia sfârșitul filmului lui Stanley Kubrik Dr.Strangelove or: How i Learned to Love the Bomb, și să trimită un focos nuclear către Moscova. Hoo Yah! Vin vremuri grele, prieteni, și nu vă mint.

A, și să nu uit, ZPC ar rămâne în esență intactă, poate cu ceva mai puțin vânt în pânze – vechea dar încă foarte potenta „problemă evreiască” nu va dispărea prea curând. Pentru cea mai bună introducere și concisă analiză a acestui subiect vă recomand cu căldură cartea lui Gilad Atzmon, „The Wandering Who?”

N.B. Toți evreii care vor pleca ar trebui să fie sfătuiți să nu se uite înapoi dacă nu vor să se transforme într-un stâlp de brânză de vaci înghețată...


Niciun comentariu: