sâmbătă, octombrie 15, 2016

Dumnezeu le-a promis zioniștilor antisemitismul




Introducere de Gilad Atzmon: Acesta este un articol interesant scris de Aaron Dover, un evreu britanic, activist pentru pace. Oferă un punct de vedere critic asupra politicilor holocaustului și întâietății suferinței evreiești.



Reflecțiile mele personale asupra sondajului  făcut de „Campania împotriva antisemitismului”, de Aaron Dover

Pentru a putea rosti ceea ce unii ar putea considera de nerostit, trebuie mai întâi să descompun câțiva termeni mitici, așa că dați-mi voie să mă aventurez pe un anume teritoriu tabu, deși n-am văzut vreun semn care să spună „intrarea interzisă”.

Ce este antisemitismul?

„Antisemitism” este un cuvânt și o construcție politică. A fost încărcat cu sens și importanță ca niciun alt cuvânt din limba engleză. Nu e nicio exagerare, afirmația nu are valoare de hiperbolă, dacă doriți dovada acestui fapt nu e nevoie decât să aruncați o privire peste programa școlară a Marii Britanii. M-am uitat peste cursul de istorie predat la liceu și am citat mai jos un fragment din acesta.

Provocările Marii Britanii, ale Europei și ale lumii mai largi din 1901 până în prezent.
Pe lângă studierea Holocaustului includem aici:

Exemple subiecte: (opționale)

* Dreptul de vot al femeii
* Primul război mondial și acordul de pace
* Anii interbelici: Marea Depresiune și ascensiunea dictatorilor
* Al doilea război mondial și conducerea pe timp de război a lui Winston Churchill
* Crearea sistemului de ajutor social (gratuit)
* Independența indiană și sfârșitul Imperiului
* Schimbări sociale, culturale și tehnologice în societatea britanică postbelică
* Locul Marii Britanii în lume începând cu 1945

Uitați-vă cu atenție. Nu spune că holocaustul este un subiect obligatoriu, dar este implicit, ceea ce este interesant în sine; subiectele opționale urmează după acesta și sunt clar marcate ca fiind opționale. Holocaustul este singurul subiect obligatoriu în zona aceasta. Nu orice holocaust; sunt atâtea din care să alegi; cele noi întâmplându-se frecvent; acesta este Holocaustul și este un substantiv propriu scris cu literă mare.

Cele mai importante lucruri spuse aici sunt cele care rămân nespuse. Ce este nespus? Holocaustul la care face referire programa este holocaustul cel important, adică cel evreiesc. Holocaustul este excepțional. Celelalte idei sugerate sunt importante și multe, multe alte idei care nu vor apărea niciodată pe lista aceea sunt și ele foarte importante. Holocaustul este unic, și toți elevii trebuie să știe asta și legile care incriminează negarea Holocaustului se asigură nu doar că subiectul este abordat, ci că este abordat și acoperit conform întregii narative general acceptate. Fiecărui copil educat în școlile britanice i se va spune despre Holocaust și i se va spune același lucru care vi s-a spus și vouă.

Alte holocausturi s-ar putea compara în termeni privind brutalitatea metodelor, natura populației vizate, numărul de victime, idealurile autorilor lor, propaganda lor, imoralitatea acestora și așa mai departe. Dar lăsând lucrurile acestea la o parte, substantivul propriu Holocaust deține o poziție unică și excepțională în narativa istorică predominantă în toate societățile vestice.

Prin urmare, un britanic educat va ști cu siguranță că Hitler a condus partidul nazist în Germania, doar dacă nu a lipsit la o grămadă de ore și părinții și prietenii lui nu l-au menționat vreodată, dar va fi foarte posibil să nu știe că familia regală britanică are origini germane.

Una dintre implicațiile acestui lucru va fi că fiecare copil din UK va învăța despre ura față de evrei denumită antisemitism. Niciun copil nu va rămâne în afara acestui subiect. Este foarte posibil să nu audă despre alte prejudicii rasiale, alte holocausturi, s-ar putea să nu afle nici măcar cum s-au pricopsit cu rămășițele sistemului de ajutor social din jurul lor, dar vor ști despre antisemitism și Holocaust. Apoi aceste lucruri devin reperele comune în discuții când vine vorba de punctul culminant al răului de-a lungul istoriei și aceasta este explicația pentru existența legii lui Godwin (sau regula lui Godwin pentru analogiile cu nazismul).

Motivul pentru care oamenii apelează atât de frecvent la analogiile cu nazismul este pentru că acesta este perceput în general ca răul suprem. Oamenii nu ar scrie articole în presa de peste tot menționând că „X sau Y se comportă ca Ceaușescu” așa cum o fac când spun că „X sau Y se comportă ca Hitler”. Ar ști că și-ar pierde majoritatea cititorilor din cauza acelei observații, pentru că nu contează cât de rău a fost Ceaușescu, el pur și simplu nu este atât de cunoscut. Evident că sunt și alte nenumărate exemple. Acest lucru se întâmplă pentru că toată lumea știe despre Hitler și – esențial – toată lumea știe că toată lumea știe despre Hitler. E un dat. Naziștii sunt magazinul universal pentru etalonul cruzimii.

Astfel încât, Holocaustul nazist înfăptuit împotriva evreilor (și a altor victime ale aceluiași holocaust) se bucură de același statut ca matematica elementară, de exemplu. În același fel în care poți fi sigur că oamenii sunt în stare să facă niște adunări și înmulțiri, poți să fii sigur că au acoperit aceste subiecte educaționale. Vor ști că 6 x 7 = 42 și vor ști că evreii au fost persecutați de-a lungul istoriei lor și că au fost măcelăriți din ordinele unui tiran german maniacal pe care noi l-am oprit. Dar e posibil să nu audă de Zionism, nici să aibă habar de Nakba din Palestina care a urmat războiului. Nici de holocaustul din Armenia se prea poate să nu aibă vreo idee.

În consecință, poți să faci un sondaj despre viziunea oamenilor asupra atitudinii față de evrei și să nu pară ciudat nimănui, din cauza Holocaustului. Oamenii vor cunoaște diverșii tropi și stereotipurile asociate cu antisemitismul, nasurile încovoiate, lăcomia, sacrificiile umane ritualice (blood libels) și așa mai departe. Așa încât dacă întrebi niște persoane într-un sondaj sau un focus grup: credeți că oamenii percep evreii ca fiind mai interesați de bani decât ceilalți oameni? Ce se va întâmpla este că ei vor recunoaște că această părere este o părere deținută de antisemiți, cum ar fi naziștii. În mod sigur știți că acești tropi au persistat de-a lungul epocilor, pentru că asta ați fost învățați. Acestea sunt opinii despre evrei care când capătă amploare, când se diminuează de-a lungul vremurilor și societăților, dar nu dispar niciodată; asta suntem învățați. Deci, să chestionezi dacă acești tropi, pe care se poate să-i fi auzit în primul rând la lecțiile despre Holocaust, există astăzi și să fii întrebat dacă ești de acord cu ei este un lucru just, dacă acceptăm faptul anterior.

Hitler a fost un maniac. Dar nu a fost un maniac din cauza viziunilor sale antisemite, deoarece aceste lucruri existau deja în societatea germană din jurul său. Antisemitismul era acolo, este acum acolo, este acum aici, este în jurul nostru peste tot, în permanență, ca un câmp magnetic. Câmpul magnetic e mai puternic și mai slab în anumite locuri, dar niciunde în spațiu și timp nu este absent.

Așa încât, un sondaj este doar un mod de a măsura intensitatea câmpului într-un anumit loc și timp. Întrebările vor reflecta setul de tropi pe care îi înțelegem a compune antisemitismul. Într-un sondaj nu întrebăm: ce credeți despre evrei? Întrebările deschise nu sunt potrivite pentru sondaje. Așa încât, trebuie să creăm un sondaj bazat pe o serie de prejudecăți despre cum se măsoară câmpul antisemitismului. Îi întrebăm pe oameni în legătură cu sentimentele lor privind atitudinile pe care le bănuim a le avea aceștia. Acest lucru este în mod fundamental eronat dacă dorim un răspuns obiectiv, deoarece întrebările sunt îndrumătoare.

Dacă întreb: credeți că evreii sunt mai interesați de bani decât majoritatea oamenilor? Aș putea la fel de bine să întreb: credeți că evreii sunt mai interesați de motociclism decât majoritatea oamenilor? Dar nu întreb acest lucru. Desigur, poți pune un număr limitat de întrebări, așa că trebuie să rămâi focalizat; și asta înseamnă înlăturarea oricărui lucru ce ar putea fi folosit pentru a controla orice întrebări pe care le adresezi. Dar dacă am pune a doua întrebare și 99% din subiecți ar răspunde pozitiv? A gândi „nenorociții de evrei, numai la nenorocitul de motociclism se gândesc” nu este genul de antisemitism pe care vrem să îl examinăm. Nu se potrivește cu prejudecata noastră privind amprenta unui antisemit. Asta nu înseamnă că un vânzător de hasbara pasionat nu va încerca să facă fundamentală o astfel de afirmație, dar nu este genul de afirmație care să stârnească rumoare.

Ce sunt acești tropi? Suntem învățați că viziunea stereotipică a unui antisemit asupra unui evreu este alcătuită dintr-un număr de elemente. Nasul încovoiat. Mâinile strânse cu răutate, privirea lacomă, palmele frecate cu satisfacție la câștiguri financiare masive sau la moartea bebelușilor creștini. Acesta este stereotipul antisemitic. Și chiar mai mult, se extinde de la aceste câteva elemente pentru a cuprinde și altele. Sacrificiile umane ritualice, evreul însetat de sângele creștinilor. Ce oferă fiecare dintre acești tropi entuziaștilor vânători de antisemiți? O abundență de oportunități pentru a lansa acuzații.

Ce este antisemitismul? Antisemitismul este un pericol foarte real și prezent în UK, Europa și restul lumii. Da, sunt de acord cu asta. Este un gen de unealtă dintre cele mai puternice din punct de vedere politic. Doar a făcut ca studierea Holocaustului să devină obligatorie; și pe de cealaltă parte, a făcut să devină o infracțiune negarea sau minimalizarea Holocaustului. A reușit să facă aceste lucruri în multe țări dezvoltate.

Antisemitismul nu este un pericol pentru victimele așa-zisului antisemitism, ci pentru victimele reale, cele acuzate de a fi antisemite. Toată lumea trăiește în zona minată a antisemitismului. Nu e necesar să spun ce consecințe are pentru oricine se ciocnește de diferite organe ale vânătorii de antisemiți ce cuprind globul. Din punct de vedere social, profesional, dacă ai călcat pe mina antisemitismului ești mort. Ai putea fi oricine; ai putea fi președintele Statelor Unite, ești în același câmp minat. Poți chiar să fii evreu, caz în care vânătorul de antisemiți apelează la eticheta de self-hater; nu e un substitut nemaipomenit, dar e tot ce pot avea la îndemână. Nu am să mă aplec aici asupra mitologiei evreului self-hating, există subiecte care merită mai multă atenție.

Cum luptăm cu antisemitismul? În ceea ce privește înfrânarea sentimentului antisemitic, le punem oamenilor călușuri în gură și cenzurăm discursul și facem ca lumea să se  teamă ca nu cumva să calce pe mina antisemitismului, făcând exemple din figurile publice în mod frecvent. Dacă oamenii continuă să vadă cariere distruse din cauza unei observații despre Gaza sau ceva similar, ceilalți nu vor mai fi atât de îndrăzneți în a-și vocaliza astfel de sentimente.

Pentru a lupta cu antisemitismul, oprim mecanismul monstruos al brutalității fasciste care omoară evreii pe scară largă? Nu. De ce? Am făcut asta, acum niște zeci de ani.

Cum luptăm cu islamofobia? În ceea ce privește înfrânarea sentimentului islamofob, nu prea o facem. Am putea încerca să împiedicăm mass-media să facă legături între incidentele individuale și restul musulmanilor prin propaganda ei mascată sau fățișă. Dar nu o facem.

Pentru a lupta cu islamofobia, oprim mecanismul monstruos al brutalității fasciste care omoară musulmanii pe scară largă? Nu. De ce? Pentru că mecanismul suntem noi. Mecanismul ucigaș vestic folosește drept carburant sentimentul islamofob de mai bine de un secol.

Dar mass-media este mai concentrată asupra ascensiunii antisemitismului sau a percepției ascensiunii. Un sondaj de acest tip sugerează, prin simplul fapt că este făcut, nici nu mai pomenesc de rezultate, că antisemitismul este ceva de care ar trebui să ne temem. Câmpul minat este ceva de care ar trebui să ne temem.

Dar teama de antisemitism nu este legată de incidentele antisemite. Raportul teamă-incident nu a fost niciodată mai mare; percepția antisemitismului și teama de antisemitism au fost amplificate până peste poate de panicarzii de la CAAS (Christians Against Anti-Semitism). Lor nici măcar nu le pasă dacă metodologia sondajului este o glumă. Dacă ei își trimit sondajele pentru ca literalmente toată lumea să le poată completa și prima întrebare este „sunteți evreu?” iar a doua întrebare este „sunteți britanic?” și sondajele pot fi completate de pe orice browser web...și  întrebările sunt luate de bune...permițând ca absolut toată lumea să poată contribui la rezultate...atunci e clar că metodologia nu poate fi luată prea în serios. Dar CAAS nu are nevoie, pentru că ei știu că pot, cu rețeaua lor, să agite infograficul cu rezultatele dorite și să facă întreaga presă să le cânte în strună. Este un cântec al victimizării cu atâtea reeditări și remixări că până și Bob Geldof s-ar rușina.

Este un cântec despre sărmanii evrei care se simt speriați. Nu că ar putea fi omorâți sau gazați sau aruncați în aer, ci că într-un viitor ar putea exista posibilitatea să se ajungă acolo. În timp ce cântecul victimelor musulmane nici măcar nu intră în top 100, când ele sunt masacrate zi după zi de trupele și armele noastre. Lumea s-a săturat de cântecul evreiesc al victimizării și s-a săturat ca această victimizare să fie folosită ca armă, ca o metodă de a împiedica oamenii să vorbească despre tabuurile zioniste.

Antisemitismul este o armă teroristă. Este folosită pentru a teroriza oamenii, pentru a-i face să tacă de frică să nu-și piardă statutul social, de frică să nu fie catalogați drept rasiști, de a nu fi concediați, exilați, marginalizați, vânați. Acest tip de terorism este practicat de CAAS și de toți ceilalți vânători de antisemiți.

Eu sunt evreu. E nevoie de privilegiul de a fi evreu pentru a putea spune lucrurile acestea. Și nu ar trebui să fie așa. Dar a pune sub semnul întrebării dogma din jurul antisemitismului însuși, este unul din tabuurile supreme. Este unul dintre lucrurile ce stau la baza proiectului zionist.

Eu nu cred că există vreo ură excepțională față de evrei, un câmp special al antisemitismului care ne înconjoară de-a lungul timpului. Dar oamenii sunt foarte enervați de Israel.

De aceea percepția publică a antisemitismului în plină ascensiune, deoarece oamenii se trezesc și văd mizeriile pe care le face Israelul și cer ca acesta să răspundă pentru acțiunile sale. Aceasta este o urgență a antisemitismului care cere un război total al propagandei. Să vă așteptați la și mai multe atacuri la adresa liberei exprimări, minele din câmpul minat vor deveni și mai sensibile. Să vă așteptați la și mai multe victime în rândul persoanelor publice. Să vă așteptați ca oamenii să devină mai reticenți în a spune lucruri; așteptați-vă ca media și media socială să taxeze cu severitate sentimentele anti-Israel.

Pentru că, dacă nu, știți că în ritmul ăsta, noi, evreii europeni o să ajungem în curând în camerele de gazare. Blaaah.



Niciun comentariu: