de Ben
Irwin
Dacă vi s-a spus că susținerea necondiționată
a Israelului este singura poziție „biblică”, dacă vi s-a spus că statul modern
se bucură de același statut de „popor favorit” al lui Dumnezeu, precum Israelul
antic, atunci se impune o altă întrebare. Dacă Israelul de astăzi este
îndreptățit să aibă parte de binecuvântările făgăduinței despre care vorbește
Vechiul Testament, cum rămâne cu obligațiile impuse de acea făgăduință?
Biblia nu a vorbit niciodată despre
binecuvântările făgăduinței făcute Israelului separându-le de obligațiile
Israelului. Este inutil să o ai pe una fără de cealaltă. Și cel puțin una
dintre acele obligații pune o mică-mică problemă statului modern al Israelului,
dacă într-adevăr este vorba de aceeași nație din Biblie.
Israelul antic nu trebuia să aibă armată . Nu
trebuia să aibă stocuri de arme. Nu erau taxe care să finanțeze o armată
permanentă. Conducătorilor Israelului nu li se permitea să adune foarte mulți
cai (Deuteronom 17:16-17). Regele Israelului nu trebuia să facă alianțe
militare. Dumnezeu a specificat că Israelul trebuie să rămână slab din punct de
vedere militar pentru a învăța să aibă încredere în El pentru protecție.
Israelul nu avea voie să recruteze pe nimeni în
armată. Dacă nu voiai să lupți, nu trebuia să lupți. Observați această poruncă
remarcabilă din Deuteronom 20:
5. Căpeteniile
oștirii încă să grăiască poporului și să zică: Cel ce și-a zidit casă nouă și
n-a sfințit-o, acela să iasă și să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în
bătălie și să nu i-o sfințească altul.
6. Cel
ce și-a sădit vie și n-a mâncat din ea, acela să iasă și să se întoarcă la casa
sa, ca să nu moară în bătălie și ca să nu se folosească altul de ea.
7. Cel
ce s-a logodit cu femeie și n-a luat-o, acela să iasă și să se întoarcă la casa
sa, ca să nu moară în bătălie și ca să nu o ia altul.
Au fost timpuri când Dumnezeu a micșorat forța
de luptă a Israelului (Judecătorii 7)
la un număr imposibil de mic – să-i amintească faptul că nu trebuia să se
bazeze pe forța militară.
În Mica
5 – același pasaj care spune că Mesia se va naște în Betleem spune și ca în
acea zi Dumnezeu va distruge caii Israelului și îi va dărâma carele. Profeții considerau
militarizarea o formă de idolatrie – o încălcare gravă a legământului dintre
Dumnezeu și Israel.
Dacă Israelul modern este aceeași nație despre
care se vorbește în Vechiul Testament, atunci are aceleași obligații. Și acel
legământ interzice militarizarea. Denunță militarizarea ca pe o formă de
idolatrie.
Dacă Israelul modern nu este supus acestor
obligații ale legământului, atunci nu are dreptul nici la binecuvântările sale.
Dacă legea care a guvernat Israelul Vechiului Testament nu se aplică Israelului
de astăzi, atunci Israelul modern este doar o națiune ca oricare alta și
trebuie să i se aplice aceleași standarde ca oricăror alte națiuni.
Am sprijini orice altă națiune democratică de
pe acestă planetă care alungă oamenii de pe pământurile care au aparținut
familiilor lor de generații? Am sprijini orice alt popor care construiește
colonii pe un pământ care nu este al său? Am sprijini îngrădirea libertății de
mișcare a oamenilor, demolarea caselor lor și uciderea a mii și mii de civili
nevinovați, dacă ar fi vorba de orice altă țară?
Sigur că nu. Dar Israelului i se dă mereu mână
liberă. Iar cei care o fac deoarece cred că este poporul ales de Dumnezeu ar
trebui să țină cont și de obligațiile pe care promisiunea divină le impune
poporului său. Dar când vine vorba de acestea...tăcere.
Deci cum stăm? Este Israelul de astăzi cel căruia
Dumnezeu i-a făcut o promisiune? Oricum ar fi, este foarte greu de justificat
tratamentul aplicat de acesta vecinilor săi palestinieni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu