luni, septembrie 12, 2016

Este Bibi o șopârlă?




de Gilad Atzmon


Recentul video despre epurare etnică înregistrat de Netanyahu ne oferă o imagine spectaculoasă a politicilor identitare evreiești și a ușurinței cu care evreii se deplasează între ideologii și poziții politice. În clipul respectiv, prim-ministrul îi acuză pe palestinieni și pe susținătorii lor că ar condiționa pacea de retragerea coloniștilor israelieni, lucru echivalent pentru Netanyahu cu o epurare etnică.


Nu am de gând să dezbat ideea ridicolă a lui Netanyahu. Sunt total de acord cu Gideon Levy și cu ceilalți care au depus efort și timp pentru a demonstra, încă o dată, că Israelul este singurul practicant de epurare etnică între râu și mare.

Dar dacă Israelul este singurul care practică purificarea etnică în Palestina, atunci tot ce face Bibi este să proiecteze asupra palestinienilor și suporterilor lor propriile simptome rasiste. Să fim înțeleși, nu sunt un fan al lui Freud și cu atât mai puțin al terminologiei sale, dar în mod cert ne-a ajutat să îi înțelegem pe evrei, sau hai să spunem natura psihologică evreiască. Se pare ca proiecția se află în miezul psihicului evreiesc. Evreii văd rasism peste tot pur și simplu pentru că atribuie altora propriul rasism. Deci, Netanyahu, acuzându-i pe alții de epurare etnică, proiectează asupra palestinienilor propriile simptome.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Grija ca oamenii să nu fie epurați etnic este o poziție empatică, umanistă, asociată în mod tradițional cu Stânga și cu gândirea progresistă. De fapt, este cu totul străină Lebensraum-ului, ideologia rasistă ce stă la baza normelor de conduită Zioniste pe care Netanyahu le slujește cu atâta devoțiune.

Așa încât am putea să ne întrebăm cum a reușit Bibi să se transforme din opresor în victimă? Cum reușește să treacă atât de abrupt de la a fi un practicant al Lebensraum-ului la a fi o „voce progresistă”? Răspunsul este devastator de simplu. Pentru un evreu, a trece dintr-o parte în cealaltă, de la extrema dreaptă la poetica stângă și vice versa este un simplu exercițiu verbal. Capacitatea acestei metamorfoze este înrădăcinată în politica identitară evreiască și cred că primul care ne-a indicat această direcție este Kafka.

Deci, cu puțin ajutor de la Binyamin Netanyahu, israelienii reușesc să fie simultan și opresorii și victimele. Dar sunt anti-Zioniștii diferiți?

Cât i-a luat lui Max Blumenthal să se tranforme dintr-un Zionist entuziast, vânător de naziști, într-un pro-palestinian care doar ocazional urăște germanii pentru că sunt albi? Același lucru poate fi spus despre aproape toate organizațiile evreiești de Stânga și cele anti-Zioniste. Ele predică anti-rasismul în numele celor mai luminate ideologii progresiste și liberale, dar în același timp, operează în cadrul celulelor politice rasiste.

Așa-zișii „antisemiți” – cei care urăsc evreii pentru că sunt evrei, obișnuiau să se refere la evrei ca la niște cameleoni. Ei pur și simplu nu puteau înțelege lipsa integrității din sânul politicilor evreiești. Nu puteau pricepe cum reușesc evreii să își schimbe aliații atât de rapid.

Clipul lui Netanyahu cu siguranță m-a făcut să mă minunez văzând cât de confortabil pare acesta mințind compulsiv în fața camerei. Dar mă întreb, ce i se întâmplă lui Bibi când stă față în față cu sinele său, singur, dimineața, în fața oglinzii? Pe cine (sau ce) vede în fața sa? Conducătorul partidului Likud? Un umanist progresist? Sau pur și simplu o șopârlă, un cameleon care se metamorfozează pe măsură ce se mișcă.

Cred că David Icke, a încercat, nu doar o dată, să adreseze această întrebare...




Niciun comentariu: