marți, august 16, 2016

Mitul suferinței evreiești

de Gilad Atzmon




Introducere de GA: Articolul următor a fost scris de către un prieten de-al meu care este în mod evident speriat de puterea evreiască și de posibilele consecințe personale ce ar putea surveni în urma scrierii unui asemenea articol. Așa încât decis să rămână anonim. Aș adăuga că poate că suferința evreiască este un mit, dar teama evreiască este reală. De ce se tem evreii? Deoarece ei cred în istoria suferinței evreiești dar știu și că, luând în considerare actele comise de către oligarhii evrei, lobbiurile evreiești, de zioconi și de către Israel, viitoarea suferință evreiască pare mult prea reală.


Mitul suferinței evreiești

de Anonim

Zeci de ani de propagandă interminabilă i-au făcut și pe evrei și pe vestici să creadă că suferința evreiască este „unică” și că Holocaustul este absolut inefabil. De fapt, până și simpla comparare a suferinței evreiești cu suferința altora este echivalată cu o bagatelizare a celei dintâi.

Dar este adevărat? Este suferința evreiască într-adevăr mai cumplită decât cea pe care au trebuit s-o îndure alte grupuri de oameni? Răposatul profesor Israel Shahak a rezumat prezența evreiască în Europa „în general vorbind, tolerată”. Shahak a luat orașul Romei ca exemplu: A existat o prezență evreiască permanentă în Roma în ultimii 2.000 de ani – rugăciunea în sinagogi a fost permisă dintotdeauna – deși protestantismul era prohibit în oraș.

Comparați asta cu tratamentul primit de alte grupuri religioase și minorități – nici măcar nu erau primite în Europa. Deci evreii erau de fapt o minoritate privilegiată. Acest lucru este și mai evident dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în colonii: nativii au fost convertiți la creștinism cu forța și chiar și după creștinare tot au fost tratați ca niște sub-oameni. Rar se menționează faptul că evreii erau implicați în industria comerțului cu sclavi, ceea ce reprezintă un indicator al statutului de care se bucurau aceștia comparativ cu popoarele colonizate.

Cu un secol în urmă, în timp ce alte grupuri erau interzise în Europa, elitele câtorva țări europene erau alcătuite în mare parte din evrei. Ungaria este un exemplu în acest sens: „La mijlocul anilor 1800, clasa mijlocie a Ungariei era formată dintr-un mic număr de vânzători și proprietari de magazine germani și evrei care angajau câțiva meșteri. Până la sfârșitul secolului, clasa mijlocie crescuse ca mărime și complexitate și devenise în mare parte evreiască. De fapt, evreii au creat economia modernă care a sprijinit mașinăria birocratică a lui Tisza. În schimb, Tisza nu doar că a denunțat antisemitismul dar și-a folosit mașinăria politică pentru a supraveghea ascensiunea unui partid antisemitic. Până în 1910 aproximativ 900.000 de evrei reprezentau aproximativ 5% din populație și aproximativ 23% din cetățenii Budapestei. Evreii reprezentau 54% din proprietarii de afaceri comerciale, 85% din directorii și proprietarii instituțiilor financiare și 62% din totalul angajaților din domeniul economic.

Mai mult, Shahid Alam scrie: „La începutul secolului XX, bursa de valori din Viena și din Budapesta era constituită în mare parte din evrei, în jur de 70-88%, mai exact. Dominația evreiască în domeniul finanțelor s-a extins și asupra industriei, din moment ce băncile din acea perioadă finanțau și controlau investițiile în industriile grele din mai multe țări europene. Deloc surprinzător, aceste dezvoltări s-au tradus într-o puternică prezență evreiască în rândul elitei bogate a Europei. Evreii se bucurau și de o prezență vizibilă în noile clase apărute, ce includeau  avocații, contabilii, doctorii, academicienii, oamenii de știință și artiștii. În Viena de exemplu, în jurul anilor 1900, „62% dintre avocați, 50% dintre medici și stomatologi, 45% din personalul medical erau evrei, precum și 51,5-65,2% dintre jurnaliștii profesioniști.” Și, în cele din urmă, potrivit lui Steven Beller, „într-o epocă în care presa era singura mass-media, culturală sau de orice alt tip, presa liberală [din Europa] era în mare parte evreiască.”

În 1919, Ungaria a experimentat un guvern comunist de scurtă durată. Republica Sovietică Ungaria era condusă de un evreu, Béla Kun, și dintre cei 48 de comisari ai poporului din guvern, 30 erau evrei. În total, din cei 202 de înalți oficiali, 161 erau evrei.

Puterea evreiască era o realitate. De aceea guvernul britanic a făcut o înțelegere cu liderii zioniști în timpul Primului Război Mondial: atrageți America în război și vă vom da un stat evreiesc în Palestina. Rezultatul înțelegerii a fost Declarația Balfour.

Vă puteți imagina musulmanii, hindușii, negrii sau alte grupuri minoritare dominând finanțele, mass-media și guvernul în Europa? Numai gândul în sine este ridicol. Evreii au putut deveni atât de influenți tocmai pentru că nu erau la fel de discriminați ca alte grupuri.

Elevii nu învață la școală despre cum regele Leopold al II lea al Belgiei a ucis zece milioane de congolezi. Alte genociduri din colonii sunt tratate ca neînsemnând mare lucru. De parcă numai Holocaustul evreiesc este singurul genocid „adevărat”.

Liderii vestici par să le cânte fericiți în strună pentru că astfel pot închide ochii liniștiți la crimele monstruoase pe care ei le-au comis – și continuă să le comită – în alte părți ale lumii. Marile crime ale lui Hitler nu au fost invadarea altor țări și exterminarea a milioane de oameni (lucrul ăsta era făcut tot timpul în colonii, bineînțeles cu un drept „dat de la Dumnezeu”). Nu, crimele lui au fost acelea că a invadat țări europene și că a comis genocid în Europa. Dar motivul și mai important pentru care suferința evreiască este portretizată ca unică este acela că și în ziua de astăzi evreii au o foarte mare influență în mass-media și în politică. Ei au nevoie de a păstra mitul suferinței evreiești pentru a-și justifica proiectul criminal din Palestina.



Niciun comentariu: