miercuri, august 17, 2016

Despre a fi ales. De la Bernard Lazare la Michael Foster.




Aceia care doresc să afle despre cum evreii și-au adus dezastrele asupra lor ar trebui să urmărească activitatea lui Michael Foster, un om care se recomandă a fi un proeminent „donator evreu laburist” și îi etichetează pe suporterii lui Corbyn ca Sturm Abteilung (Cămășile Brune).



de Gilad Atzmon

În 1894, intelectualul francez Zionist Bernard Lazare își publica monumentalul volum „Antisemitismul, istoria și cauzele sale”.

Ca majoritatea Zioniștilor timpurii, contemporani cu el, Lazare a înțeles că antisemitismul își avea rădăcinile în comportamentul rău al evreilor.

Cu mai bine de patruzeci de ani înaintea holocaustului, Lazare și-a dat seama de ce evreii erau atât de urâți în atât de multe locuri și perioade diferite ale timpului. Lazare și mulți dintre camarazii săi Zioniști au înțeles că evreii erau adesea complicii, fie și fără să-și dea seama, propriei lor victimizări. De fapt, evreii erau destul de eficienți în a-și aduce dezastrele asupra lor.

Aceia care doresc să afle despre cum evreii și-au adus dezastrele asupra lor ar trebui să urmărească activitatea lui Michael Foster, un om care se recomandă a fi un proeminent „donator evreu laburist”.

Donatorul evreu laburist Foster are impresia că partidul Laburist este o problemă personală a evreilor.Îl „disprețuiește” pe Corbyn și pe suporterii acestuia. Are impresia că cele 400.000 de lire sterline pe care le-a cheltuit pentru partidul Laburist îi dau dreptul să ignore ceea ce pare a fi alegerea democratică a vastei majorități a membrilor partidului. Comentariul recent al lui Foster pentru Daily Mail, „De ce îl disprețuiesc pe Jeremy Corbyn și pe Stormtrooperii săi naziști” ne oferă o ilustrație spectaculoasă a comportamentului evreiesc rău.

Consecvent cu cea mai dezgustătoare conduită supremaționistă tribală, Foster îi respinge pe adepții lui Corbyn ca fiind niște „circari” și „Corbiniști”, îi numește „discipoli” pentru a sugera că adepții lui Corbyn sunt mai degrabă o cultă religioasă decât o mișcare politică rațională. Donatorul evreu merge până într-acolo încât îi etichetează pe suporterii lui Corbyn ca fiind Sturm Abteilung (batalioanele de asalt naziste sau Cămășile Brune).

De fapt, singurele colective contemporane care se aseamănă cu Sturm Abteilung sunt coloniștii evrei din Cisiordania și suporterii echipei de fotbal Beitar Jerusalem care scandează în cor „Aici suntem noi, cea mai rasistă echipă de fotbal din țară!”

https://www.youtube.com/watch?v=GJOV_cN-JP8

Într-o turnură bizară, Foster, care este un operator activ și proeminent al lobby-ului străin (LFI) are tupeul de a numi politicile lui Corbyn „străine de această țară.” Foster își imaginează că omul care este susținut de o majoritate covârșitoare în sânul partidului Laburist este „dezbinator și agresiv”.

Ce îi face pe Corbiniști dezbinatori și agresivi? Foster răspunde „dacă ești așa ca mine, un evreu donator către partidul Laburist, ești defăimat ca fiind un complotist Blairist, uneltind pentru a folosi în mod fals acuzația de antisemitism pentru a dăuna Stângii.” Dar Foster s-a comportat exact așa cum descrie, în mod deschis și intens, de mai bine de un an de zile. Poate că lucrarea lui Lazare despre comportamentul evreiesc rău are nevoie de o revizuire. Este simptomatic pentru un negustor politic evreu să fie orb față de efectele acțiunilor sale. Michael Foster se auto-identifică drept un donator evreu către partidul Laburist și acționează în mod deschis împotriva lui Corbyn, alegerea democratică a partidului Laburist. Foster își declară în mod oficial investiția în valoare de 400.000 de lire sterline în partidul Laburist și apoi protestează că este profund ofensat atunci când este arătat cu degetul de către unii suporteri ai lui Corbyn pentru comportamentul său.

Cel puțin Michael Foster a adus o contribuție prețioasă la înțelegerea puterii și a politicilor evreiești. Din motive evidente, nu mulți evrei mamoniști sunt atât de proști încât să admită agenda lor conspirativă. Foster o face gratis.

Bernard Lazare a publicat „Antisemitismul, istoria și cauzele sale” cu 40 de ani înainte de venirea la putere a lui Hitler. În loc să-l citească pe Lazare și să încerce să-și remedieze atitudinea, instituțiile evreiești îl etichetează pe acesta ca self-hater și îi ignoră neprețuita analiză. Lazare nu îl cunoștea pe Michael Foster, dar a identificat simptomele supremaționiste evreiești care sunt, din păcate, atașate culturii, politicilor, colectivismului și lobby-ului evreiesc. Lazare a identificat credința bombastică în propria superioritate ce îl alimentează și pe Michael Foster. Dar există un simptom pe care Lazare nu a reușit să îl remarce: credința în a fi ales, care este o formă nefericită și severă de orbire. Credința în a fi ales, ca și supremaționismul, incapacitează orice formă de privire în oglindă sau introspecție.



Niciun comentariu: