joi, august 21, 2008

Susţinând justiţia în Orientul Mijlociu (de Ramzi Kysia)

Mişcarea Eliberaţi Gaza, un grup diferit de activişti pentru drepturile internaţionale ale omului, din 17 ţări diferite, va pleca în larg din Cipru spre Gaza cu scopul de a provoca blocada israeliană din Fâşia Gaza. Sunt mândru că stau alături de ei. Peste 170 de figuri proeminente şi organizaţii ne-au susţinut eforturile, inclusiv Centrul Carter, fostul membru al Cabinetului britanic Clare Short şi laureaţii premiului Nobel pentru Pace, Mairead Maguire şi Desmond Tutu.

Adam Qvist, student şi producător de filme, în vârstă 22 de ani din Copenhaga, Danemarca, este unul din susţinătorii pentru drepturile omului care vor naviga spre Gaza. El explică de ce participă în acest proiect:

„Sunt interesat în a spune poveştile şi a susţine sentimentele existente ale oamenilor. Ideea de a naviga spre Gaza este un pic nebunească dar este şi foarte directă. Întreaga idee, aceea de a fi un singur palestinian care a fost forţat să plece de pe pământul lor şi este capabil să se întoarcă în Palestina – este ceva ce ar putea demola întreaga acţiune zionistă. Şi este de ajuns să fie o singură persoană. Dacă o singură persoană poate să o facă, atunci, şi ceilalţi pot. Acest proiect, această barcă este pentru a da oamenilor libertatea de a-şi asuma responsabilitatea. Nu trebuie să aştepţi ceva din partea celorlalţi dacă tu nu eşti în stare să o faci singur, iar acest lucru este adevărat atât la nivel personal cât şi la nivel politic.”

În procesul alegerilor de acum doi ani, susţinut de Statele Unite, partidul Hamas a fost ales pentru a conduce în Teritoriile Palestiniene Ocupate. În replică, Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni asupra Autorităţii Palestinene. După ce Hamas a preluat controlul asupra Gazei în iunie trecut, sancţiunile s-au extins până la a fi un asediu complet asupra micului teritoriu costal, ca un act ilegal de pedeapsă colectivă.

De peste doi ani Israel blochează accesul Gazei la taxele pe veniturile anuale, la ajutoarele umanitare şi chiar şi la fondurilor familiale trimise de palestinienii care trăiesc înafară. Cum era de aşteptat, economia Gazei a intrat în colaps, iar ratele de malnutriţie au explodat. Din cauza blocadei 80 la sută din populaţia Gazei depinde astăzi de ajutoarele în alimente ale O.N.U şi asta doar pentru a putea mânca.

Este intolerabil.

Prezumptivul candidat prezidenţial al Statelor Unite, Barack Obama, vorbeşte adesea despre „îndrăzneala de a spera”. Dar speranţa nu poate fi niciodată un sentiment pasiv. Sf. Augustin a scris, cu secole în urmă, că speranţa are două fiice frumoase: mânia şi curajul. A spera pentru o lume mai bună înseamnă a fi mânios pentru nedreptăţile care împiedică acea lume să evolueze şi este necesar să avem curajul să ne împotrivim şi să creăm noi lumi pentru noi înşine.

Conform lui Tom Nelson, un avocat din Welches, Oregon, care navighează spre Gaza pentru a căuta acea lume nouă, „americanii sunt foarte ignoranţi când vine vorba despre ceea ce ei susţin şi de efectele umane. Cred că această barcă este una din cele mai eficiente metode de a trezi conştiinciozitatea – în special conştiinciozitatea americană – asupra problemelor cauzate de politica externă americană. Americanii trebuie să afle care sunt consecinţele acestor politici.”

„Am 64 de ani, copiii mei sunt mari iar afacerile mele sunt în ordine”, a adăugat Nelson. „Mă gândesc la Rachel Corrie şi la ce ar putea să ne facă Israel. Ştiu că este riscant... şi cred, că dacă cu adevărat vom schimba lucrurile, atunci cineva ar trebui să înceapă să pună ceva în joc pentru ca acea schimbare să aibă loc”.

Motivele Elizei Ernshire, o învaţătoare în vârstă de 32 de ani din Londra, pentru a naviga spre Gaza sunt asemănătoare: „ De ani şi ani – am văzut locuri din lume fiind distruse în totalitate şi oameni care sunt distruşi în totalitate de către alţi oameni sau alte guverne – am crezut că eu nu pot face nimic. Dar am realizat că putem schimba lucrurile prin fapte mărunte şi avem responsabilitatea să facem aşa.”

„Nu poţi să te ridici în Londra şi doar să spui că nu eşti de acord”, a adăugat ea. „Trebuie să găsim căi de a face legătura între populaţia din Orientul Mijlociu, în special tineri, şi populaţia şi grupurile din ţările mai prospere. Împreună putem să ne inspirăm unii pe ceilalţi şi împreună putem să fim mult mai mult decât dacă am fi singuri.”

Politicienii şi experţii se plâng adesea de faptul că conflictele din Orientul Mijlociu sunt complexe şi de nesupus, dar două lucruri sunt clare în mod absolut: primul, folosirea violenţei – iar în cazul Israelului a unei violenţe strivitoare – nu a ajutat nici o parte în obţinerea păcii sau a securităţii. Al doilea, guvernele noastre, din toată lumea, au eşuat în totalitate în a face ceva productiv pentru a se adresa acestei crize.

Este timpul ca noi, oamenii, să ne apărăm pe noi înşine de legile injuste, de violenţa lipsită de sens, de blocadele criminale şi de asprimea inimii care face aceste lucruri posibile. Este timpul să ne împotrivim instigatorilor la frică şi la război, şi să construim legături, pentru noi înşine, cu surorile şi fraţii noştri din Orientul Mijlociu. De mult ne-au dezamăgit politicienii noştri. Acum este rândul nostru să ne ridicăm şi să căutăm o lume nouă pentru noi înşine.

Ramzi Kysia este un scriitor şi activist arab-american şi membru al Mişcării Eliberaţi Gaza.

Data publicării: 20 august 2008
Sursa: The Electronic Intifada, http://electronicintifada.net/

miercuri, august 13, 2008

Israel vrea să anexeze o parte din Cisiordania

The Associated Press

Ierusalim – Negociatorii israelieni au spus omologilor palestinieni că vor să anexeze 7,3 la sută din Cisiordania, ca parte a procesului final de pace, au declarat ieri oficialii palestinieni.

În schimb, Israel va ceda din teritoriul israelian din apropierea Fâşiei Gaza, care este echivalent cu 5,5 la sută din Cisiordania, şi va deschide un pasaj care să permită palestinienilor să călătorească între Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Oficialii care au legătură cu negocierile au vorbit sub condiţia anonimatului deoarece, se presupune că discuţiile ar trebui să fie secrete. Nabil Abu Rdeneh, asistent al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, nu a vrut să comenteze asupra ofertei israeliene, dar a precizat că „golul dintre cele două poziţii asupra problemei graniţelor este încă unul foarte mare”. Oficialii palestinieni au spus că ar fi de acord, în principiu, asupra unui schimb care ar permite Israelului să anexeze câteva aşezări evreieşti din Cisiordania. Totuşi, oficialii au precizat că nu sunt dispuşi să schimbe mai mult de 1,8 la sută din suprafaţa Cisiordaniei.

Propunerea israeliană se aseamănă cu alte propuneri făcute de Israel în runde anterioare ale negocierilor din 2000 şi 2001, înainte ca acest proces să eşueze şi să se ajungă la violenţă.

Cele două teritorii palestiniene sunt controlate astăzi de rivali înverşunaţi: Hamas conduce în Gaza, în timp ce guvernul domnului Abbas, sprijinit de Vest, controlează Cisiordania şi se află în negocieri cu Israel.

Conform ofertei israeliene, schimburile de teritoriu vor fi duse până la capăt numai după ce Abbas va recâştiga controlul asupra Gazei, a precizat astăzi cotidianul israelian Haaretz.

Pare tot mai greu de crezut ca acest lucru să se întâmple, când Hamas a eliminat efectiv orice fel de opoziţie internă, şi deţine, cu fermitate controlul asupra fâşiei costale şi a celor 1,4 milioane de rezidenţi.

Haaretz a mai afirmat că dl. Abbas a acceptat să suspende negocierile asupra Ierusalimului. Totuşi, Abbas a spus, în repetate rânduri, că toate problemele sunt puse pe masă şi că nu e pregătit să ajungă la o înţelegere parţială.

Graniţele finale ale celor două state, Israel şi Palestina, este doar una dintre cele trei probleme principale care privesc cele două părţi. De asemenea, mai trebuie să rezolve şi soarta refugiaţilor palestinieni, care şi-au pierdut casele când s-a întemeiat Israelul în 1948, şi a descendenţilor acestora.

A treia problemă, şi cea mai spinoasă, implică Ierusalimul cu locurile sfinte râvnite de ambele părţi. Negociatorul palestinian, Saeb Erekat, a spus că raportul ofertei israeliene este „neîntemeiat sau prezintă jumătăţi de adevăruri” şi a imputat că Israel se pregăteşte să facă, în aşa fel încât să arate, că palestinienii sunt responsabili de refuzarea unei oferte generoase. „Noi sperăm ca partea israeliană să respecte înţelegerea de a continua negocierile, departe de ochii presei şi să nu începem cu atacuri într-un joc al învinuirii”, a declarat dl. Erekat.

Mark Regev, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, a refuzat să comenteze asupra raportului, dar a spus că s-au făcut „progrese importante” în ultimele luni, „inclusiv pe tema graniţelor finale”. „Mai este încă multă treabă de făcut şi suntem devotaţi în a continua efortul pentru a încerca să ajungem la un document israeliano-palestinian comun”, a declarat acesta.

Discuţiile israeliano-palestiniene curente au fost lansate la o conferinţă de pace sponsorizată de Statele Unite, de anul trecut, cu scopul de a ajunge la o înţelegere până la sfârşitul lui 2008.

Ambele părţi au indicat pe parcurs că se îndoiesc că ar putea umple golurile dintre ele până la expirarea termenului. Ca să fie lucrurile şi mai complicate, dl. Olmert a primit o lovitură datorată acuzaţiilor de corupţie şi se confruntă cu încheierea mandatului său în oficiu. Liderul israelian a anunţat că se va retrage după ce partidul său, Kadima, va alege un nou lider în septembrie, dar s-ar putea să rămână în continuare la putere ca şef al unui guvern interimar, dacă se va decide asupra unor alegeri naţionale.

Dacă este adevărat, atunci, raportul ar putea indica că Olmert încearcă să „coasă” părţi importante ale înţelegerii de pace înainte să părăsească funcţia.

Publicat: 12 august 2008
Sursa: The National Newspaper Abu Dhabi
http://www.thenational.ae/

vineri, august 08, 2008

Asimetricul sistem legal al Israelului (de Joharah Baker)

Politica Israelului de a demola casele palestinienilor nu este cu nimic nouă. Încă de la începutul ocupaţiei din 1967, mii de ordine militare israeliene au fost înmânate palestinienilor pentru a-i informa de iminenta distrugere a caselor acestora. Motivele – sau scuzele – pentru această politică distructivă sunt multe: implicare în rezistenţa împotriva ocupaţiei israeliene (cunoscută Israelului ca „teroare”), construcţie ilegală sau pentru „planuri urbanistice” [i.e. când casa veche de câteva decenii şi terenul care o împrejmuieşte stă în drumul unei noi aşezări coloniale evreieşti în Cisiordania sau în Ierusalimul de Est].

Guvernul israelian plănuieşte să demoleze casele palestinienilor care trăiesc în Ierusalim din pricina implicării în atacuri împotriva israelienilor, dar acest lucru de abia dacă produce mirare. Nu din cauză că această măsură punitivă nu ar fi crudă sau inumană, dar din cauză că Israel nu a fost niciodată cunoscută pentru tratamentul excesiv de bun faţă de palestinienii de sub ocupaţie.

Totuşi, Israel continuă să ia lumea de proastă – cel puţin pe palestinieni – când simulează legalitatea în dezbaterea problemei demolării caselor palestinienilor în Ierusalim. Săptămâna aceasta, oficialii guvernului israelian au spus că sunt aproape de a depăşi obstacolele legale necesare în a obţine aprobarea pentru a demola casa lui ‘Ala Abu Dheim, rezidentul din Ierusalimul de Est care a împuşcat opt studenţi ieşiva în martie trecut. Ordinele de a demola casele celor doi care au „arat” prin traficul israelian cu buldozerele lor la începutul acestei luni rămân a fi hotărâte.

Desigur că toţi cei trei bărbaţi au fost omorâţi pe loc de către poliţia israeliană. În nici un moment nu au încercat forţele de securitate israeliene de a prinde bărbaţii şi chiar să le dea o şansă corectă în tribunal, care este procedura obişnuită în ţările democratice. Atitudinea „trage ca să omori” a Israelului a devenit una obişnuită în numele securităţii. Copii care se jucau cu mingea în apropriere de graniţa dintre Gaza şi Israel au fost împuşcaţi şi ucişi din cauză că soldaţii care patrulau au crezut că sunt „terorişti” care încercau să se infiltreze în Israel.

Ideea este că Israel încă se mai simte obligată să folosească justificarea legalităţii când duce până la capăt aceste acte atât de ilegale, deşi în realitate legalitatea este ultimul lucru avut în vedere. Şi până la urmă, în ce ţară civilizată este considerată demolarea casei unui criminal „legală” şi nu o pedeapsă colectivă şi inumană? Când Baruch Goldstein a „pulverizat” cu gloanţe o moschee din Hebron, împuşcând 29 de musulmani îngenunchiaţi în rugăciune, buldozerele israeliene nu s-au înghesuit să-i dărâme casa din aşezarea colonială Kiryat Arba. Când un avion de luptă isrealian F-16 a aruncat o bombă de 500 de livre peste o clădire cu apartamente în Gaza, distrugând casele mai multor familii şi omorând cel puţin 16 oameni, pilotul nu a trebuit să-şi facă griji că familia sa şi-ar putea pierde acoperişul de deasupra capului din cauza groaznicului său act.

Chiar dacă părăsim apele întunecate ale politicilor israeliene/palestiniene, această formă brutală de pedeapsă colectivă este fără precedent în alte părţi alea lumii civilizate, cel puţin, împotriva propriilor cetăţeni. În timp ce atentatorul din Oklahoma City, Timothy McVeigh, care a fost ţinut responsabil pentru moartea a 168 de persoane şi a fost arestat şi mai târziu condamnat la moarte, casa familiei lui încă mai stă în picioare. Pedeapsa a fost distrubuită doar împotriva criminalului; aşa cum ar trebui să fie.

Totuşi, când vine vorba de palestinieni, se aplică standarde diferite. În timp ce Israel pretinde că asemenea măsuri punitive sunt intenţionate ca o măsură de a împiedica viitore atacuri împotriva israelienilor, adevăratul scop este clar şi simplu: de a-i pedepsi pe palestinieni, chiar dacă nu au nici o legătură cu crima.

La o scară mai mare, aceasta este politica adoptată de S.U.A după 11 septembrie 2001. Cu toţii ştim că Israel îşi ia indicaţiile de la S.U.A sau viceversa. După atacurile de la Turnurile Gemene şi de la Pentangon, care au luat vieţile a 3.000 de americani, Statele Unite sau preşedintele George W. Bush şi amicii lui au decis că cineva trebuie să plătească. Cei care au dus la capăt atacurile erau, bineînţeles, morţi iar insesizabilul creier din spatele operaţiunilor este încă în libertate. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Bush să forţeze naţiuni întregi să plătească preţul pentru vieţile inocenţilor americani. Au fost ucişi cu miile în bombardările din Afghanistan şi alte mii în Irak iar numărătoarea continuă. Desigur că sunt de luat în calcul şi alţi factori aici, pe lângă scopul, declarat, de a-l prinde pe Osama Bin Laden, în primul rând fiind dominaţia vestică în Orientul Mijlociu. Totuşi, asemănările sunt izbitoare. Când Israel invadează întreaga Fâşie Gaza, omorând sute de civili palestinieni în numele unui singur soldat israelian, este diferit cu ceva faţă de atitudinea plină de exces de zel a lui Bush? Nu prea.

În ultimii patru ani, forţele militare israeliene au făcut raiduri în aproape 1.500 de case din Rafah, în mare parte, ca să închidă tunelele de contrabandă dinspre Egipt şi să creeze o zonă tampon între Gaza şi graniţa egipteană. În acest caz, Israel nici măcar nu s-a deranjat să acţioneze pe căi legale, având în vedere că rezidenţii erau palestinieni cetăţeni ai Gazei [faţă de israelieni-cetăţeni identificaţi ai Ierusalimului] şi, ca şi în toate celelalte argumente israeliene, apărarea securităţii bate orice alt argument.

Ierusalemiţii de est – şi palestinienii ca un întreg – se confruntă în fiecare zi cu aceste pedepse discriminatorii şi rasiste. Doar din cauză că sunt palestinieni şi, în comparaţie, doar pentru că cei care au dus atacurile din 9/11 erau arabi şi musulmani – au fost luate măsuri atât de drastice. În ambele cazuri, fie că a fost administraţia Bush fie guvernul israelian, atitudinea este una de aroganţă şi superioritate. Şi asta doar pentru că sunt Statele Unite şi Israel şi acest lucru le dă undă verde să se poarte cu impunitate. Pentru excese asemănătoare, orice altă ţară cu o mai mică putere de influenţă, ar fi fost criticată sau chiar oprită cu forţa de către aşa-zisa comunitate internaţională. Toţi ne amintim ce s-a întâmplat când Saddam Hussein a decis, prosteşte, să intre în Kuweit şi să îl „ocupe”. Acea ocupaţie nu a durat nici 40 de zile, ce să mai ziceam de 40 de ani.

Când media israeliană comunică că „obstacolele legale” care împiedicau acţiunea de demolare a casei lui ‘Ala Abu Dheim au fost îndepărtate şi demolarea caselor celorlalţi doi palestinieni încă întâmpină „dificultăţi legale”, atunci este clar că totul face parte dintr-un vast plan principal, în general, pentru palestinieni şi, în special, pentru ierusalemiţi. Israel, şi chiar şi America, nu prea îşi face griji asupra faptului că au standarde duble vulgare sau că acţiunile lor sunt văzute ca rasiste.

Nu se justifică actele de violenţă împotriva unui individ, fie el palestinian sau israelian, pentru că este bine ştiut faptul că violenţa naşte mai multă violenţă. Totuşi, în teritoriile ocupate, numai violenţa palestiniană împotriva israelienilor merită reacţii atât de extreme. Nu este doar o pedeapsă pentru familiile celor care au comis atacurile ci un mod de a le aduce aminte palestinienilor că până şi cea mai mică pâlpâire de rezistenţă împotriva Israelului nu va fi tolerată.

Joharah Baker scrie pentru Programul Media şi de Informare pentru Iniţiativa Palestiniană de Promovare a Dialogului Global şi al Democraţiei (MIFTAH).


Sursa: MIFTAH , http://www.miftah.org/
Data publicării: 31 iulie 2008

vineri, august 01, 2008

„ Hamas ţine în frâu grupările lansatoare de rachete” : interviu cu Mohamed Bassyouni

Cairo, 28 iulie (IPS) – Împărţind graniţa atât cu Israel cât şi cu Fâşia Gaza, din punct de vedere istoric, Egipt a jucat un rol important în problemele israeliano-palestiniene. Implicarea egipteană în lungul conflict s-a adâncit şi mai mult din iunie anul trecut, când gruparea de rezistenţă Hamas a preluat controlul Fâşiei Gaza – câştigând alegerile legislative cu un an înainte – de la preşedintele mişcării Fatah a Autorităţii Palestiniene (PA), Mahmoud Abbas, susţinută de S.U.A.

Încă de atunci, Israel şi-a ţinut graniţele cu enclava condusă de Hamas închise ermetic. Între timp, Egipt şi-a păstrat propria graniţă cu Fâşia Gaza închisă, invocând absenţa unei înţelegeri formale asupra graniţei. Situaţia precară i-a facut pe unii critici să acuze Egiptul că ar ajuta la continuul asediu al Israelului asupra Gazei, care a dus la suferinţe de nedescris pentru 1.5 milioane de locuitori ai fâşiei.

Mohamed Bassyouni, şef al Comitetului pentru Relaţii Externe în Consiliul Shura (camera superioară a Parlamentului Egiptean) şi fost ambasador al Israelului, vorbeşte cu corespondenţii IPS, Adam Morrow şi Khaled Moussa al-Omrani.

IPS: Luna trecută, Egiptul a jucat un rol central în medierea unei tahdia, sau calmare a ostilităţilor între Israel şi grupările palestiniene de rezistenţă din Fâşia Gaza. Care sunt exact condiţiile acestei înţelegeri?

Mohamed Bassyouni: Tahdia este implementată în mod treptat, în faze. Prima fază constă într-un calm pentru un calm – însemnând că ambele părţi încetează orice activitate de agresiune împotriva celeilalte. În acelaşi timp, asediul Fâşiei Gaza ar trebui ridicat încetul cu încetul şi trecerile graniţei Israelului cu acest teritoriu ar trebui deschise în mod treptat pentru a putea permite intrarea de alimente, combustibil şi alte bunuri esenţiale.

Când acest lucru este îndeplinit atunci va fi un mediu propice în care se va putea discuta de către ambele părţi şi despre schimbul de prizonieri. Şi de acolo putem să începem să lucrăm la un dialog inter-palestinian pentru a obţine un nivel de unitate naţională palestiniană – nu doar un dialog între Hamas şi Fatah, dar şi între Fatah şi celelalte 13 facţiuni palestiniene din Cisiordania şi Gaza.

Când tahdia va aduce în sfârşit o îmbunătăţire în viaţa de zi cu zi a palestinienilor – când ei vor avea acces la suficiente alimente şi medicamente – vom începe să ascultăm mai mult la cererile populaţiei pentru un dialog inter-palestinian. În ultimul rând, obiectivul principal al unei tahdia este de a calma suferinţele populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza.

IPS: Israel a acuzat, în mod repetat, facţiunile palestiniene de rezistenţă din Fâşia Gaza de violare a armistiţiului prin lansarea de rachete cu rază scurtă spre ţinte israeliene. Este vreo urmă de validitate în aceste afirmaţii?
MB: Hamas este devotată în întregime pentru a respecta condiţiile armistiţiului. Dar sunt unele facţiuni mai mici şi indivizi – care duc lipsă de direcţie şi leadership – care nu sunt devotaţi. Hamas chiar a luat atitudine în reţinerea celor care au fost găsiţi că au lansat rachete spre Israel din Fâşia Gaza.

Este o mare diferenţă între o rachetă lansată cu ropot de către Hamas spre ţinte din Israel şi aceste grupări sau indivizi potlogari care lansează câteva rachete. Egipt a cerut Israelului să facă diferenţa între cele doua situaţii şi să respecte condiţiile tahdiei pentru a putea face progrese în urmatoarele faze ale armistiţiului.

IPS: În ce o priveşte pe Hamas, aceasta se plânge că graniţele Fâşiei Gaza cu Israel şi Egipt sunt încă închise pentru pasageri şi bunuri. De ce nu deschide Egipt în mod continuu terminalul de la Rafah, singura trecere de pe toată graniţa de 14 kilometri cu fâşia ?

MB: Conform condiţiilor tahdiei, cele şase puncte de trecere a graniţei ale Israelului cu Gaza ar trebui deschise în mod treptat. Cât despre pasajul de la Rafah cu Egipt, momentan este deschis pentru trafic limitat din ambele sensuri, incluzând pacienţi medicali şi studenţi şi muncitori care călătoresc înafară.

Dar nu există nici un mecanism pentru dechiderea permanentă a pasajului de la Rafah exceptând un protocol privind graniţa semnat în 2005 între PA şi Israel. Orice deschidere a pasajului de la Rafah, în condiţii permanente şi în mod continuu, trebuie să fie în acord cu protocolul din 2005.

IPS: Tahdia negociată de Egipt se aplică numai pentru Fâşia Gaza. Exploatează Israel armistiţiul acolo numai pentru a se mişca împotriva elementelor care opun rezistenţă din Cisiordania controlată de PA?

MB: Pentru a încuraja succesul tahdiei în Gaza, Israel ar trebui să se înfrâneze de la orice fel de acţiuni provocatoare în Cisiordania. Din păcate, incursiunile armatei israeliene în interiorul Cisiordaniei au devenit întâmplări zilnice.

Aceste politici agresive – care includ şi construcţia „zidului de securitate”, o politică de asasinare şi de menţinere a barierelor rutiere pe toată întinderea Cisiordaniei – nu vor contribui la succesul tahdiei. Israel trebuie să lucreze la construirea unui nivel de încredere reciprocă cu partea palestiniană pentru a reînvia procesul de pace stătut şi pentru a trece mai departe la statutul negocierilor finale.

IPS: Egipt încearcă în momentul de faţă de a media un schimb de prizonieri între Israel şi Hamas implicând eliberarea soldatului israelian Gilad Şalit, capturat în 2006 de către facţiunile palestiniene de rezistenţă, în schimbul unui număr de prizonieri palestinieni. Sunt unele progrese pe acest front?

MB: Egipt lucrează în momentul de faţă la o propunere pentru un schimb de prizonieri care cere eliberarea lui Şalit în schimbul a aproximativ 450 de prizonieri palestinieni reţinuţi în momentul de faţă de către Israel, incluzându-i şi pe cei condamnaţi de „crime grave” de către curţile israeliene.

Totuşi, Israel a acceptat numai 71 dintre numele propuse, refuzând să-i elibereze pe cei care consideră că au „mâinile pătate de sânge israelian”. Cu toate acestea, Israel a spus că va „studia” eliberarea celorlalţi după ce Şalit va fi eliberat.

Egipt continuă să depună eforturi pentru a trece peste aceste obstacole şi să ajungă la un schimb de prizonieri reciproc şi acceptabil. Ar fi în mod sigur în interesul atât al Israelului cât şi al Hamas de a conchide o asemenea înţelegere.

IPS: De la conferinţa de la Annapolis din S.U.A din noiembrie anul trecut, Abbas a tot purtat negocieri cu primul ministru israelian Ehud Olmert cu singurul ţel de a reînvia planul de pace spre o nouă hartă, susţinut de U.S. Aceste conversaţii, care până acum au eşuat în a face puţină lumină în această problemă, au vreo şansă de succes?

MB: Pentru ca discuţiile Abbas – Olmert să dea roade, Israel trebuie să implementeze angajamentele pe care le are în prima fază a hărţii.

În primul rând trebuie să revină la graniţele din 28 septembrie 2000 (după care Israel a reocupat mare parte din Cisiordania urmată de Intifada al-Aqsa). Acest lucru înseamnă retragerea din 42 la sută din Cisiordania conform Acordurilor de la Oslo (1993).

În al doilea rând trebuie să înceteze orice activitate colonială pe pământ arab ocupat şi să oprească politica de asasinare. În al treilea rând, Israel trebuie să permită libera trecerea a bunurilor şi a oamenilor în şi din teritoriile palestiniene.

Israel trebuie să îndeplinească aceste condiţii dacă vrea să menţină actualul armistiţiu şi eventual să înceapă negocierile finale cu partea palestiniană.



Inter Press Service News Agency
www.ipsnews.net