vineri, septembrie 14, 2007

Israel/Palestina: “Este complicat!”... Chiar aşa? (de John Spritzler)

Se spune adesea că situaţia din Israel/Palestina este complicată. Dar chiar aşa o fi în realitate?

Ce face ca un conflict să fie “complicat”? Să luăm de exemplu conflictul sud-african. Albii sud-africani de dinainte de 1992 răspundeau criticii la adresa apartheidului insistând că este o problemă “complicată”. Guvernul lor spunea că este “anti-creştineşte” să i te opui. Egalitatea rasială este o idee nobilă, spuneau mulţi albi, dar erau motive speciale pentru care nu era o idee bună în Africa de Sud. Dar apoi, în 1992, preşedintele sud-african deKlerk, fără îndoială ca răspuns la boicotul mondial împotriva apartheidului, a decis că această orânduire trebuia abolită. Şi-a făcut punctul de vedere cunoscut, şi a ţinut un referendum pe problema apartheidului cu albii. În 1992 BBC a transmis: “Sud-africanii albi au sprijinit în proporţie covârşitoare mandatul pentru reforme politice care să pună capăt apartheidului şi să creeze un guvern multi-rasial... Într-o neaşteptată victorie a schimbării, guvernul a câştigat în toate cele patru provincii şi în toate mai puţin una dintre cele 15 regiuni ale referendumului... A câştigat 68,6% dintre voturi într-un scrutin record, care, în anumite districte a depăşit 96%.”

Dintr-o dată, apartheidul nu mai era “complicat”, ci doar greşit. Azi puţini mai admit că l-au sprijinit vreodată. S-a dovedit că ceea ce făcea apartheidul “complicat” pentru sud-africanii albi era faptul că liderii lor le spunea că este corect, în vreme ce, în inimile lor, albii ştiau că este greşit. Acelaşi lucru i-a făcut pe mulţi albi din Sudul Americii să creadă că sclavia era “complicată” până când liderii lor au încetat să mai sprijine acest rău.

Atunci când un lider respectat spune un lucru şi inima cuiva spune exact opusul, reacţia subiectivă naturală şi ingenuă este să considere că problema este “complicată”. Asta nu înseamnă, totuşi, că aşa este în realitate.

Conflictul din Israel nu este mai “complicat” decât a fost apartheidul sau sclavia. Rădăcina conflictului este că Israelul nu permite refugiaţilor palestinieni să se întoarcă în ţara lor, care este 78% din Palestina numită acum Israel. Ei sunt refugiaţi pentru că liderii evrei din 1948 (care se numeau pe ei înşişi zionişti) au utilizat forţa militară pentru a-i alunga pe 80% dintre non-evreii (palestinienii) care locuiau în ceea ce este acum statul evreiesc Israel. Au făcut-o pentru că credeau că Israelul trebuie să aibă o populaţie care să fie în proporţie de cel puţin 80% evreiească altfel nu va fi un stat evreiesc. Israelul continuă şi azi să nege dreptul refugiaţilor de a se întoarce. Aceasta este rădăcina conflictului.

Istorici israelieni, ca Ilan Pappe (anti-zionist) şi Benny Morris (extrem de pro-zionist) au cercetat amănunţit arhivele istorice şi au ajuns la ideea că expulzarea a avut loc. Morris spune că a fost un lucru bun şi necesar, iar Pappe spune că a fost epurare etnică, un lucru greşit.

Liderii evrei spun că expulzarea non-evreilor din ţara lor este justificată pentru că, dat fiind că gentilii sunt, şi vor fi întotdeauna, în mod latent dacă nu deschis anti-semiţi, evreii au nevoie de un stat evreiesc pentru a fi în siguranţă.

Dar mulţi evrei bănuiesc că gentilii nu sunt mai mult inerent anti-semiţi decât sunt albii inerent rasişti. Cum răspund aceşti evrei atunci când îi aud pe rabbinii lor respectaţi şi pe alţi lideri evrei spunându-le că este necesar pentru Israel să refuze refugiaţilor palestinieni dreptul lor omenesc primordial de a se întoarce în ţara lor, să-i împiedice să ajungă la un spital atunci când sunt pe punctul de a da naştere, ba chiar să interzică puţinilor palestinieni care trăiesc în Israel să se căsătorească cu un evreu sau să trăiască în cartierele bune în care non-evreii nu au în prezent acces sau să-şi clădească locuinţe pentru familiile lor în oraşele desemnate ca fiind “arăbeşti”? Aceşti evrei răspund spunându-şi că este “complicat”.

Ce-ar spune, totuşi, dacă mâine cei mai respectaţi rabbini şi lideri evreieşti ar anunţa că Israelul trebuie să înceteze să mai refuze drepturile palestinienilor? La scurtă vreme ar fi greu să mai găseşti un evreu care ar admite că a sprijinit vreodată refuzul acestor drepturi.

Cândva oamenii spunea că sclavia este complicată. Spuneau că apartheidul în Africa de Sud este complicat. Dar aceste lucruri nu erau complicate, ci doar greşite.

Cf. sursa in limba engleza.

luni, septembrie 10, 2007

Statisticile Organizaţiei B’Tselem (Centrul Israelian de Informaţii privind Drepturile Omului în Teritoriile Ocupate)

Palestinienii ucişi de către forţele de securitate israeliene
Teritoriile Ocupate – 4170
Israel – 63

Palestinieni ucişi de către civilii israelieni
Teritoriile Ocupate – 41

Civili israelieni ucişi de către palestinieni
Teritoriile Ocupate – 233
Israel – 471

Personal al forţelor de securitate israeliene ucis de către palestinieni
Teritoriile Ocupate – 233
Israel – 87

Cetăţeni străini ucişi de către palestinieni
Teritoriile Ocupate – 17
Israel – 36

Cetăţeni străini ucişi de către forţele de securitate israeliene
Teritoriile Ocupate – 10

Palestinieni ucişi de către palestinieni
Teritoriile Ocupate – 538


Date adiţionale (incluse în statisticile anterioare)

Minori palestinieni ucişi de către forţele de securitate israeliene
Teritoriile Ocupate – 854
Israel – 3

Minori israelieni ucişi de către palestinieni
Teritoriile Ocupate – 39
Israel – 80

Palestinieni ucişi în timpul unor asasinate extrajudiciare
Teritoriile Ocupate – 367

Palestinieni care au făcut obiectul unor asasinate extrajudiciare
Teritoriile Ocupate – 218

Palestinieni ucişi de către palestinieni pentru că erau suspectaţi de colaboraţionism cu Israelul
Teritoriile Ocupate – 120

Palestinieni care au luat parte la ostilităţi şi au fost ucişi de către forţele israeliene de securitate
Teritoriile Ocupate – 1341
Israel – 55

Palestinieni care nu au luat parte la ostilitaţi şi au fost ucişi de către forţele de securitate israeliene (neincluzându-i pe cei care au fost ţintele asasinatelor extrajudiciare)
Teritoriile Ocupate – 2014
Israel – 5

Palestinienii care au fost ucişi de către fortele de securitate israeliene şi nu se ştie dacă luau parte la ostilităţi
Teritoriile Ocupate – 596
Israel – 3

În aceste statistici nu sunt incluşi palestinienii care au murit în urma întârzierii tratamentelor medicale din cauza restricţiilor de deplasare impuse de statul evreu.

Cf. sursa in limba engleza.

duminică, septembrie 02, 2007

Zece întrebări pentru sioniştii israelieni puse de un cetăţean argentinian (de Adrian Salbuchi)

A venit vremea unei dezbateri riguroase şi respectuoase cu privire la probleme fundamentale ale originii conflictului periculos şi violent care a explodat in Orientul Mijlociu şi care astăzi ameninţă să se extindă şi să cuprindă şi alte regiuni ale lumii.

Propun s-o începem prin a pune zece întrebări cheie sioniştilor israelieni din punctul de vedere al unui cetăţean argentinian preocupat.

Întrebarea nr.1: De ce sioniştii insistă pe confundarea sionismului cu iudaismul?

Nu toţi sioniştii sunt evrei, si nu toţi evreii sunt sionişti. George W. Bush, Dick Cheney, Condoleeza Rice, Donald Rumsfield, Tony Blair, John Negroponte, Bill şi Hillary Clinton şi John Bolton – pentru a numi doar câţiva dintre foarte puternicii sionişti pro-israelieni – în mod evident NU sunt evrei. În acelaşi timp, scriitori ca Noam Chomsky, Norman Finkelstein, Juan Gelman, Israel Shamir, grupul marelui rabin Joel Teitelbaum şi editorii ziarului new-yorkez de stânga “Forward” (Înainte) sunt cu toţii evrei, însă puternici opozanţi ai sionismului.

Întrebarea nr.2: De ce sioniştii caută să facă rău comunităţilor evreieşti din diaspora?

Ca cetăţean argentinian, sunt îngrijorat de faptul că sioniştii şi israelienii confundă în mod intenţionat sionismul cu iudaismul, deoarece aceasta poate duce la reacţii negative şi injuste din partea unor mari segmente de populaţie din întreaga lume care, ignorând aceasta diferenţiere esenţială între sionişti şi evrei, ar putea sfârşi prin a-i acuza pe toţi evreii de măcelul, nedreptatea şi genocidul perpetuat de unii dintre militanţii sionişti în Israel şi în alte părţi. În Argentina, suntem îngrijoraţi asupra efectului nefast pe care aceasta îl poate avea asupra paşnicei comunităţi evreieşti care trăieşte în ţara noastră.

Să acuzi orice persoană care critică Israelul şi sionismul de “anti-semitism” este ridicol şi înseamnă terorism intelectual, deoarece în acest fel este ameninţată şi redusă la tăcere orice încercare de a susţine o dezbatere liberă şi deschisă. Avem nevoia urgentă de a înţelege că felul în care a fost creat Statul Israel acum peste o jumătate de secol, poartă sămânţa conflictelor violente care se amplifică în Orientul Mijlociu. Trebuie să ne bazăm opiniile şi punctele de vedere pe adevărul istoric şi nu pe mit şi propagandă. Trebuie să înţelegem care sunt adevăratele obiective ale sionismului internaţional în întreaga lume, cât şi în Argentina şi regiunea noastră. De fapt, un efect moralizator deosebit l-ar avea în Argentina şi în alte ţări dacă asociaţiile şi conducătorii comunităţilor evreieşti ar adopta o poziţie publică fără echivoc condamnând atacurile barbare împotriva Palestinei şi Libanului.

Întrebarea nr.3: De ce sioniştii insistă să acuze de “anti-semitism” pe oricine critică Israelul şi sionismul?

Să vorbim de anti-semitism în zilele noastre ar fi absurd şi absolut ipocrit. “Semit/ă” este o categorie lingvistică astfel denumită şi folosită de intelectuali din sec. XIX ca germanul Wilhelm Marr şi filosofii francezi Edouard Renan şi contele Arthur de Gobineau pentru a diferenţia “semiţii” de “arieni”. Vor sioniştii de astăzi să inceapă să vorbească din nou despre “arieni”? Cu greu ne-ar veni să credem că o asemenea prostie ar putea fi rostită în mod serios în secolul 21!

Dacă sioniştii insistă să vorbească despre “anti-semitism”, atunci va trebui amintit faptul că şi natiunile arabe sunt tot “semite”, întrucât şi ei sunt descendenţii lui Şem, fiul cel mare al biblicului Noe.

În mod clar, dacă sioniştii insistă să declame “flagelul anti-semitismului”, atunci trebuie să înţeleagă că adevăratul “anti-semitism” de astăzi este persecuţia sângeroasă a palestinienilor, irakienilor şi libanezilor (în cea mai mare parte “semiţi”) aflaţi în mâinile forţelor invadatoare ale Statelor Unite, Marii Britanii şi Israelului ai căror conducători sunt “arieni” în cea mai mare parte: Ehud Olmert, Ariel Sharon, Benjamin Netanyahu, George W.Bush, Tony Blair, Dick Cheney, ca să-i numim doar pe câţiva, sunt de decendenţă ariană, întrucât nu există absolut nici o asemănare între ei şi “semiţii” săraci şi suferinzi…

Întrebarea nr. 4: De ce sioniştii martirizează Gaza şi pe palestinieni?

În 1989 lumea s-a eliberat de ruşinosul Zid al Berlinului. Doar câţiva ani mai târziu, Statul Israel l-a înlocuit cu şi mai ruşinosul Zid din Gaza, înalt de 8 metri şi lung de sute de kilometri, cu punctele sale de control militarizate, gardurile de sârmă ghimpată şi soldaţi înarmaţi pâna-n dinţi trăgând asupra civililor şi umilind în mod constant populaţia palestiniană. Israelul a transformat Fâşia Gaza într-un imens lagăr de concentrare care găzduieşte o jumătate de million de civili care trăiesc încarceraţi fără apă, sau cu foarte puţină, fără canalizare, electricitate, locuri de muncă, şcoli sau spitale, fără apărare în faţa ocupanţilor sionişti. Cu siguranţă, conducătorii israelieni au învăţat multe din Auschwitz şi ghetoul din Varşovia…

Întrebarea nr. 5: Se aşteaptă israelienii ca palestinienii şi libanezii să nu se apere nicicum împotriva atacurilor lor?

Doar statele naţionale suverane pot avea forţe armate regulate (ex.Israel, SUA, Marea Britanie şi Argentina, ca să numim doar câteva). Totuşi Palestinei nu-i este permis să aibă un stat naţional suveran, deci palestinienii nu au altă opţiune decât să susţină forţe armate neregulate insurgente, ca Hamas, pentru a se răzbuna pe Israel. După ani de invazie şi ocupaţie israeliană şi a altor naţiuni, Libanului nu i s-a dat şansa de a-şi construi un stat naţional suveran, deci libanezilor nu le-a rămas altă opţiune de apărare decât să susţină miliţiile neregulate insurgente Hezbollah.

Cu siguranţă, atât Hamas cât şi Hezbollah primesc arme şi susţinere din Siria şi Iran… Însă Israelul n-a primit o susţinere enormă şi arme din partea Statelor Unite ale Americii? Nu este Israelul singura putere nucleară din Orientul Mijlociu care posedă arme de distrugere în masă, mulţumită celor aproximativ 400 de bombe atomice pe care cu generozitate i le-a cedat Statele Unite?

De fapt, observând comportamentul nebunesc actual al Israelului în regiune, întrebarea cheie pe care ar trebui să ne-o punem ar fi: putem avea încredere în Israelul care deţine acest extrem de puternic şi periculos arsenal nuclear? Comunitatea internaţională n-ar trebui sa dezarmeze Israelul ca o modalitate de promovare a păcii mondiale?

Popoarele palestinian şi libanez AU DREPTUL la auto-aparare împotriva terorismului de stat la care sunt supuse de către Israel. În situaţia lor disperată, îi putem înţelege făcând ceea ce le stă în putiinţă pentru a se apăra, iar pentru mulţi palestinieni şi libanezi în disperarea lor crescândă, aceasta include şi sprijinirea Hamas şi Hezbollah.

Să fim cinstiţi: dacă Hamas şi Hezbollah ar disparea peste noapte, ce soluţie ar adopta Israelul şi Statele Unite pentru pacea în Orientul Mijlociu? Ei ne-au arătat în mod constant că nu au niciuna, pentru că pacea nu este un obiectiv nici pentru Israel nici pentru S.U.A., nici nu se numără printre interesele geopolitice extinse a vreuneia dintre aceste ţări.

În ceea ce priveşte terorismul, Statele Unite, Marea Britanie şi Israelul au etichetat atât Hamas-ul cât şi Hezbollah-ul drept “organizaţii teroriste”. Ar trebui, totuşi, să ne amintim ca Forţele de Apărare Israeliene (armata israeliană) a luat naştere în 1948 din patru organizaţii teroriste sioniste de frunte: Hagganah, Stern Gang, Irgun şi Zvai Leumi. Aceste grupări teroriste au fost responsabile efectiv de mii de asasinate, atât înainte cât şi după crearea Statului Israel, incluzând masacrul civililor din satul Deir Yassin care a dus la expulzarea a milioane de palestinieni în 1948, asasinarea, tot în 1948, a mediatorului O.N.U. pentru Palestina, contele Folke de Bernadotte (pusă la cale de gruparea de gherilă Stern Gang, condusă de Yitzhak Shamir, fost premier al Israelului), atacul terorist cu bombă din 1947 de la hotelul King David din Ierusalim, care găzduia Înaltul Comandament Militar Britanic (executat de gruparea de gherilă condusă de Menachem Begin, tot fost prim-ministru israelian). Acest ultim atac a creat un precedent al metodelor teroriste folosite în cele două atacuri cu bombă din Argentina (vezi Întrebarea nr. 10 de mai jos). Prin urmare, în privinţa terorismului avem doar două opţiuni: fie toate aceste grupări – Hamas, Hezbollah şi armata israeliană – să fie privite ca “forţe de apărare”, fie să fie toate etichetate ca “organizaţii teroriste”.

Întrebarea nr.6: De ce refuză sioniştii investigarea şi dezbaterea publică a aşa-numitului “Holocaust” într-o manieră echilibrată şi obiectivă?

Aceasta a devenit astăzi o problemă-cheie, deoarece o înţelegere adecvată a Holocaustului ne-ar da indicii clare atât ale originii conflictului din Orientul Mijlociu cât şi a multor evenimente importante de după al doilea război mondial care au condus la instaurarea “Noii Ordini Mondiale” de care suferă astăzi societatea noastră globalizată. Există o mişcare revizionistă crescândă în cercurile academice europene şi americane care susţine că nu a fost demonstrat cu certitudine că într-adevăr au murit 6 milioane de evrei în Germania nazistă şi Austria în timpul celui de-al doilea război mondial. Investigaţii serioase asupra acestei probleme sunt încă subiect tabu în zilele noastre în cea mai mare parte a lumii occidentale iar în unele ţări ca Franţa, Canada şi Austria, asemenea investigaţii sunt obstrucţionate de către legislaţie, în urma presiunii sioniste. De ce le este atât de teamă? Poate pentru că în urma unor investigaţii serioase şi obiective din punct de vedere istoric s-ar putea demonstra că cifra de şase milioane n-ar fi adevărată?

Autorul evreu american Norman Finkelstein, în cartea sa Industria Holocaustului, publicată în 2002, demonstrează cu claritate cum a fost inventat şi folosit “mitul Holocaustului” de către Statul Israel pentru a-şi atrage susţinerea finaciară şi politică din partea Statelor Unite, a aliaţilor săi importanţi şi a sectoarelor cheie din diaspora evreiasca din întreaga lume.

Ca argument la ceea ce susţinem este faptul că timp de mai mulţi ani, pe când Polonia se afla sub dominaţie sovietică, la muzeul de la Auschwitz era expusă o placă comemorativă care amintea vizitatorilor că “patru milioane de evrei” au fost asasinaţi aici până în 1945, aceasta alimentând două treimi din “mitul celor şase miloane”. Cu toate acestea, după căderea Zidului Berlinului şi democratizarea Poloniei, acea placă a fost scoasă şi înlocuită cu una nouă care spune că “aici au murit 1.500.000 de oameni”. Unde sunt atunci cele şase milioane ale Holocaustului ?

Întrebarea nr.7: Cum explică sioniştii sprijinul necondiţionat pe care S.U.A. îl acordă sionismului internaţional şi Statului Israel?

Cred ca pentru a pricepe cu claritate ceea ce se întâmplă astăzi în lume trebuie să înţelegem şi să acceptăm că guvernul Statelor Unite este dirijat de forţele sionismului internaţional. Doar în acest fel poate fi înţeles sprijinul necondiţionat, permanent şi nelimitat acordat de S.U.A. Israelului. Fostul premier israelian Ariel Sharon a reflectat acest lucru cu elocvenţă atunci când în timpul unei furtunoase şedinţe de cabinet de la sfârşitul anului 2003 i-a spus lui Shimon Peres ca nu trebuie să se îngrijoreze de reacţia S.U.A. faţă de agesiunea Israelului împotriva palestinienilor deoarece “noi (israelienii) controlăm Statele Unite şi americanii ştiu asta foarte bine” (citat din ziarul israelian Ha’aretz, publicat şi în Argentina de către scriitorul evreu Juan Gelman în cotidianul “Pagina 12” din Buenos Aires, 4 decembrie 2003).

Această extrem de periculoasă problemă de dimensiuni globale a fost abordată recent într-un raport publicat de Universitatea Harvard în martie 2006 de către profesorul John Mearsheimer şi decanul şcolii guvernamentale “John F.Kennedy” al Universităţii Harvard, Stephen Walt care descrie “lobby-ul israelian şi politica externă a S.U.A”.
Ambii autori demonstrează cu mare convingere influenţa politică şi financiară pe care lobby-urile pro-sioniste şi pro-israeliene, precum A.I.P.A.C. (Comitetul de Acţiune Politică Americano-Israelian) o exercită astfel încât au reuşit să direcţioneze politica externă a Statelor Unite împotriva interesului naţional al poporului american cu scopul de a acorda prioritate interesului naţional a unei ţări străine: Statul Israel.

Acest factor-cheie al politicii externe a Statelor Unite este atât de evident şi flagrant încât chiar fostul consilier pentru securitate naţională Zbigniew Brzezinski şi-a exprimat sprijinul pentru Mearsheimer şi Walt, spunând că ei servesc interesul public prin evidenţierea acestei probleme.

De asemenea, am putea să menţionăm şi alte grupuri de presiune foarte puternice şi influente cum ar fi Organizaţia Sionistă Mondială, Congresul Mondial Evreiesc, Liga Anti-Defăimare (controlată de Loja Masonică B’Nai B‘Rith) şi PNAC - Proiectul pentru Noul Secol American, ai căror intelectuali de frunte activează în administraţia Bush sau au o influenţă asupra ei, incluzând responsabilii oficiali pentru distrugerea Irakului şi pentru sprijinul necondiţionat pe care SUA îl acordă Israelului: Paul Wolfowitz, Richard Perle, Douglas Feith, Colin Powell, Condoleeza Rice, Lewis Libby, Robert Zollick, James Baker III şi Elliot Abrams ca să numim doar câţiva dintre cei mai puternici.

Întrebarea nr.8: Este bine ca lumea să fie dominată de către mici minorităţi?

Într-un site oficial israelian (Agenţia Evreiască pentru Israel) şi în diferite site-uri aparţinând diferitelor organizaţii evereieşti din Statele Unite totalul populaţiei evreieşti din întreaga lume este estimat la aproximativ 16 milioane de persoane (din care aproximativ 200.000 sunt rezidenţi în Argentina). Aceasta indică în mod evident faptul că numărul membrilor comunităţilor evreieşti din lume este foarte redus, adică doar 0,2 % din totalul populaţiei lumii, estimat la 6,5 miliarde de locuitori (şi 0,5% din populaţia de 39 de milioane a Argentinei).

Nu este antidemocratic ca nişte minorităţi atât de mici să aibă atâta putere mondială ?

Întrebarea nr.9: De ce sionişti mint în mod sistematic în legătura cu cauza crizei actuale din Orientul Mijlociu?

Evenimentele tragice din Liban şi Palestina au fost chipurile încordate din cauză că Israelul a spus că Hamas şi Hezbollah au “răpit” trei dintre soldaţii săi în Gaza şi respectiv la frontiera cu Libanul (unele rapoarte spun chiar că erau în interiorul Libanului). Aceasta este o stupizenie, deoarece soldaţii combatanţi nu pot fi “răpiţi”; doar civilii pot fi răpiţi. Soldaţii combatanţi pot fi capturaţi sau chiar ucişi de către inamic, dar nu “răpiţi”…

Cu toate acestea, Israelul, Statele Unite şi mass-media globală, finanţată şi controlată de aceleaşi cercuri financiare internaţionale care astăzi conduc “Noua Ordine Mondială” repetă mereu că acei trei soldaţi israelieni au fost “răpiţi”…
Un vechi dicton spune că “atunci când izbucneşte războiul prima victimă este adevărul…”.

Operaţiunile de război psihologic sunt parte a strategiei internaţionale sionisto-americane, care include inocularea fricii faţă de atacuri majore cu bombă şi anthrax. Însăşi evenimentele tragice de la 11 septembrie din Statele Unite, 11 martie din Madrid şi 7 iulie din Londra trebuie să fie clarificate în mod corect întrucât există probe ”de montaj” care arată că sunt semne evidente ale trucurilor murdare, reminiscenţe ale terorii cu “armele de distrugere în masă din Irak” din 2002 şi 2003. Cu toate acestea, mass-media supusă şi liderii importanţi ai lumii folosesc aceasta pentru a incrimina lumea musulmană şi pentru a justifica brutala discriminare şi agresiune pe plan mondial împotriva adepţilor islamului.

Întrebarea nr.10: Argentina. De ce nu este investigată filiera ISRAELIANĂ ca prima suspectă în cazul celor două atacuri cu bombă împotriva ambasadei Israelului (1992) şi a sediului Asociaţiei Comunităţilor Evreieşti AMIA (1994) din Buenos Aires?

Conform prestigiosului jurnal evreiesc anti-sionist “Forward” care apare la New York, guvernul Statelor Unite a făcut presiuni crescute asupra guvernului argentinian pentru a lansa ideea (evident falsă) a unei “filiere iraniene” răspunzătoare de cele două atacuri cu bombă. Serviciile secrete Mossad si CIA cu colaborarea guvernelor argentiniene au încercat fără succes să fabrice o aşa-zisă “filieră iraniană”. Au mers până într-acolo încât unul dintre judecătorii federali - Juna Jose Galeano - care ancheta unul din cazuri să mituiască un suspect cheie (Dl.Telledin) cu suma de 400.000 dolari astfel încât să acuze poliţia locală de implicare şi să-i autorizeze găsirea rădăcinilor până la Hezbollah, Siria şi Iran.

Ceea ce ne îngrijorează pe mulţi dintre argentinieni este faptul că guvernul pro-sionist al preşedintelui argentinian Nestor Kirchner cedează unor asemenea presiuni şi sfârşeşte prin a da Statelor Unite şi Israelului “motive” pentru atacarea Hezbollahului, Siriei şi Iranului, astfel ţara noastră fiind implicată în războiul criminal pe care sionismul internaţional îl duce împotriva lumii musulmane… Şi marea majoritate a argentinienilor sunt evident împotriva acestor lucruri!

În contextul acestor evenimente, Argentina are nevoie de investigarea mult mai plauzibilei ipoteze a implicării unei filiere ISRAELIENE în cele două atacuri cu bombă care au avut loc într-o perioadă de luptă acerbă pentru putere în Israel dusă între o facţiune mai moderată care vroia sa pună în practică întelegerile de la Oslo (Partidul Muncii, condus de Yitzhak Rabin) şi fundamentaliştii de extremă dreapta care cred doar în sfinţenia Eretz Israelului forjat de expansiunea militară imperială.

Lupta internă a culminat în noiembrie 1995, când primul ministru pacifist Rabin a fost împuşcat pe o stradă israeliană NU de către un terrorist musulman, NU de către un neo-nazist fanatic, ci de către Yigal Amir “un tânăr militant sionist israelian”, apropiat de o mişcare de extremă dreapta a coloniştilor israelieni şi de Shin-Beth, serviciul intern de securitate israelian. Mai târziu, comisia oficială Shamgar care investiga asasinarea lui Rabin a concluzionat că Shin-Beth-ului îi revine un mare grad de responsabilitate, chiar şi pentru neglijenţa în protejarea primului ministru.

Odată cu asasinarea lui Rabin s-a deschis calea preluării guvernului israelian de către zeloţi ca Benjamin Netanyahu, Ehud Barak, Ariel Sharon, Ehud Olmert şi acoliţii lor din partidele fundamentaliste şi de extremă dreapta Likud şi Kadima…

Insistăm: A venit vremea unei dezbateri riguroase şi serioase cu privire la probleme fundamentale ale originii conflictului violent din Orientul Mijlociu. Doar când ADEVĂRUL va prevala, baia de sânge a sutelor de mii de musulmani din Orientul Mijlociu va avea un sfârşit. Pentru că ACESTA este adevăratul Holocaust de care suferă lumea de astăzi, şi aceasta se întâmplă acum şi aici!

Cf. sursa in limba spaniola.